duminică, 20 septembrie 2015

Casele la cheie, la mare cautare printre dezvoltatorii ieseni


Piata ieseana de constructii si-a turat la maxim motoarele, in acest an. Reprezentantii
firmelor de profil spun ca au avut mai multe comenzi, comparativ cu 2014. “Piata este
foarte aglomerata si asta inseamna ca se construieste mai mult. Sunt foarte multi
dezvoltatori, in general, care cauta sa contracteze lucrari. Nu prea gasesti constructori
care sa nu fie prinsi cu comenzi”, spune managerul unei firme de constructii si
amenajari interioare din Iasi.
Cei mai multi clienti opteaza pentru BCA si caramida. Acestea sunt, de altfel, si
variantele mai rezistente, in timp. Nu lipsesc si cei care prefera o constructie din lemn,
insa numarul acestora este scazut. “La o suta de potentiali clienti, abia unul sau doi se
intereseaza de o casa din lemn. Nu stiu de ce, dar increderea inca este scazuta, la acest
capitol. E drept ca o casa din caramida sau BCA este mai durabila, dar e si mai
scumpa”, explica un constructor iesean.
Preturi de 320-350 euro/mp
Pentru ca bugetul nu este foarte “elastic”, iesenii cumpara, de obicei, case de 100-150
de metri patrati. Cu o asemenea suprafata, constructia are un parter si o mansarda.
Practic, cei 100-150 de metri patrati includ o bucatarie si o baie, impreuna cu un
living, la parter, iar la etaj doua sau chiar trei dormitoare.
Cat costa sa va mutati in propria casa? In medie, 320-350 de euro/metru patrat, fara
TVA. Asta, daca se pune problema unei case la cheie. La rosu, metrul patrat se apropie
de 200 de euro. Pretul variaza insa mult, de la o constructie la alta, avertizeaza
reprezentantii societatilor de contructii de pe piata locala de profil. Hotarator este
terenul pe care va fi ridicat viitorul imobil. Daca acesta este mai inclinat, automat si
buzunarul va suporta mai greu costurile. De asemenea, si materialele folosite inclina
greu in balanta. Materiale de calitate vor solicita mai mult bugetul, insa beneficiile vor
fi observate pe termen lung. La fel cum, daca optati pentru materiale mai ieftine, mai
tarziu veti constata ca n-a fost o decizie tocmai inspirata.
Vreti o vila noua in Iasi? Pregatiti cel putin 55.000 de euro
Daca va este mai comod sa veniti doar cu bagajele, fara sa va bateti capul cu tot ce
presupune constructia unei case, ofertele nu lipsesc. In acest caz, zona este cea care
stabileste pretul, precum si accesul la sosea sau lipsa acestuia. Astfel, la Valea Adanca,
de exemplu, o casa de 108 mp si un teren total de 400 mp va costa aproximativ 55.000
de euro. Dar materialele sunt de calitate, garanteaza dezvoltatorul. Pentru o suprafata
mai mare, de 128 mp, la Horpaz, trebuie sa mai “plusati” cu 10.000 de euro. In
schimb, daca va intereseaza cealalta directie, respectiv Tomesti, o vila de 143 mp, cu
un teren total de 500 mp costa nu mai putin de 77.500 de euro. Si, daca nu va
deranjeaza o casa insiruita, tot la Valea Adanca va puteti achizitiona una de 100 de mp
pentru 57.500 de euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasa-ti comentarii utile va rog!

Postări populare